În România, țară care a deportat și exterminat evrei în anii ’40, istoria Holocaustului va fi materie obligatorie în școli începând cu 2023 după ce o lege în acest sens a fost promulgată recent de președintele Klaus Iohannis.

Cartea jurnalistului Petru Clej, ”Șapte povești de dragoste în vremea Holocaustului, comunismului și azi” (care poate fi comandată aici), vine în întâmpinarea elevilor, dar nu numai, cu șapte narațiuni care îmbracă informații consistente din punct de vedere istoric și din prisma redării vremurilor evocate.

Fie că vorbim despre perioada Holocaustului, de dictatura comunistă ori de zilele noastre, poveștile care sunt scrise în jurul cuplurilor cu povești imposibile (din cauza diferențelor de religie, etnie sau din cauza vremurilor de prigoană) au, totuși, toate, final fericit.

După căderea comunismului în România, subiectul Holocaustului a devenit predilect pentru jurnalistul Petru Clej, la fel și fenomenul antisemitismului, pe ambele studiindu-le profund în ultimii 30 de ani.

Petru Clej a fost redactor șef al BBC (redacția română), iar în prezent locuiește în Londra, fiind corespondent RFI România, colaborator G4Media și traducător.

Cartea poate fi comandata aici : /www.libris.ro/

mai mult la

INTERVIU Evreii și poveștile lor de dragoste în vremuri de prigoană, surprinse în noua carte a jurnalistului Petru Clej: ”Fiecare poveste a fost scrisă fără întrerupere”

Lasă un răspuns