Gideon Rachman de la Financial Times. alocă un amplu comentariu dedicat relațiilor dintre China și India, pe fondul escaladării tensiunilor dintre cele două state. Editorialistul vorbește despre un Război Rece cu implicații până la Casa Albă.

A apărut acum un consens aproape deplin la nivelul elitei politice indiene cum că China e o putere ostilă și că unicul răspuns fezabil al Indiei este o apropiere de SUA și de democrațiile asiatice, precum Japonia și Australia.

În ciuda eforturilor dlui Modi de a-și construi o relația strânsă cu dl Xi, neliniștea pricinuită indienilor de ascensiunea Chinei a crescut tot mai mult în ultimii ani. Indienii au privit cu nervozitate cum China și-a clădit o relație specială cu Pakistanul – țară cu care India a avut mai multe războaie.

Indienii se tem foarte mult de noi confruntări cu China în Himalaia. Dar ei ar putea contesta Beijingul pe alte fronturi, colaborând cu aliații lor din Oceanul Indian și Marea Chinei de Sud. E de asemenea probabil ca India să ia tot mai multe măsuri concertate pentru a-și diminua dependența economică de China. Șansele ca Huawei, compania chineză de telecomunicații, să obțină contracte pentru construcția rețelei 5G în India par acum mici până la nesemnificative.

Chinei ar trebui să-i pese? Postura de confruntare a Beijingului sugerează că el nu a contat pe vreo ripostă din partea Indiei. China știe că economia sa e de aproape cinci ori mai mare ca a Indiei și că armata sa are mai multă putere de foc. E posibil chiar ca Beijingul să fi calculat că acum e momentul potrivit pentru a pune India la locul ei, cu țara lovită de coronavirus și SUA distrase.

mai mult la    /www.capital.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here