Aproximativ 700.000 de români locuiau la finalul anului 2018 în Germania, numărul acestora fiind de peste 4 ori mai mare decât în anul 2011, arată un raport al Institutului Naţional de Statistică din Germania.

„Creşterea numărului de români din Germania confirmă ceea ce ştiam deja că s-a întâmplat în ansamblul migraţiei româneşti în străinătate din perioada de după criză. Ca urmare e efectelor crizei financiare din 2008, înce­pând cu anul 2012 a avut loc un gen de reorientare a migraţiei româneşti, în special în nordul Europei, care a rezistat mai bine crizei. Astfel, putem vorbi de două fluxuri de emigranţi români în Germania: unii care pleacă direct din România şi unii care vin din alte ţări din Europa“, a explicat prof. univ. dr. Dumitru Sandu de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Univer­si­tăţii din Bucureşti. Într-adevăr, statisticile biroului de statis­tică din Germania arată că cele mai mari creşteri – de peste 30% an la an- a numărului de locuitori români din Germania au avut loc în anii 2013 şi 2014, după care ritmul de creştere a numărului de români care locuiau acolo a mai scăzut.

În ceea ce priveşte structura pe vârste a românilor care locuiesc în Germania, statisticile arată că 27% dintre cei aproape 700.000 de români din Germania au între 30 şi 40 de ani, 23% au între 20 şi 30 de ani, iar peste 19% au vârste mai mici de 20 de ani.

Autor: Adelina Mihai

mai mult la :  www.zf.ro


Descoperă mai multe la Lumea 🌐 mapamondⓜmedia

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns