Serviciile speciale din Georgia au reținut, la Tbilisi, un cetățean rus suspectat că planifica asasinarea jurnalistului georgian Giorgi Gabunia, angajat al televiziunii locale Mtavari – potrivit publicației Jam.
Lichidarea jurnalistului fusese planificată și coordonată din Ucraina, iar indicațiile pentru acest plan erau transmise din Cecenia – a precizat directorul Mtavari, Nika Gvaramia. Potrivit acestuia, inițial, partea georgiana a considerat că informațiile primite (de la serviciile speciale ucrainene, n.red) cu privire la acest caz sunt, de fapt, o provocare venită de la unele cercuri de influență georgiene din Ucraina.
Cu toate acestea, autoritățile din Georgia au decis să asigure protecția jurnalistului. Giorgi Gabunia a devenit cunoscut în afara Georgiei după ce, pe 7 iulie 2019, l-a insultat pe președintele rus, Vladimir Putin, în timpul unei emisiuni difuzate în direct de televiziunea georgiană Rustavi-2. Ulterior, liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, l-a avertizat pe Gabunia că vor urma consecințe și l-a sfătuit „să se ascundă cât mai în siguranță”.
Sursa: RADOR
Descoperă mai multe la Lumea 🌐 mapamondⓜmedia
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.