Vladimir Putin se află, din nou, în fața celei mai mari încercări a multiplelor sale mandate. De această dată, problema e creată de Belarus și de eternul președinte al statului vecin cu care Rusia vrea să facă stat comun. Aleksandr Lukashenko este în fața celor mai puternice proteste, în care sute de mii de oameni îi cer să plece din funcție. Însă orice mișcare a Moscovei riscă fie să alienize populația, fie să-l piardă pe Lukashenko, fie să accepte evoluția care să dea cîștig unor proteste democratice a căror efect de domino este greu de oprit către Rusia vecină, fie să intervină militar și să lichideze statul Belarus. În fața unor alegeri care mai de care mai riscante, Rusia lui Putin preferă expectativa și maximizarea câștigului de după furtună decât o alegere care presupune un risc maxim. Un șah etern și o expectativă în care soluțiile bune sunt puține și riscante, iar cele mai multe variante sunt care mai de care mai nocivă pentru supraviețuirea sistemului de conducere a lui Putin în Federația Rusă.

Lukashenko gata să sacrifice Belarusul pentru propriul scaun

Aleksandr Lukashenko conduce în mod autoritar Belarusul de peste 26 de ani. Din 1994. Se consideră, în mod fals, primul președinte, deși, în mod real, primul șef de stat al Belarus a fost Stanislav Shushkevich, între 1991, la desființarea URSS și câștigarea independenței de stat, și până la 26 ianuarie 1994. El a semnat alături de Boris Elțîn și Leonid Kravchiuk, desființarea URSS în 1991.

Ca un uriaș cu picioare de lut, Rusia lui Putin capotează la cele mai banale crize curente, pe care aparatul său corupt și fără capacitate administrativă nu le poate rezolva. Iar Putin nu vrea să se implice, pentru a nu-și pierde bruma de imagine ce-i mai rămâne. Nici pandemia nu a fost gestionată decât foarte prost, sub strigătele de protest și durere ale rușilor. Nici incendii, lipsa locurilor de muncă, nemulțumiri și falimente după coronavirus nu au găsit sprijin la autorități. Nici spitalele fără medicamente și echipamente de protecție în plină pandemie, nici cozile cu ambulanțele ce lăsau bolnavii. Putin nu a mișcat un deget, iar aparatul său nu a avut decât soluții locale, regionale, minuscule și marginale, fără resurse reale.

Mai nou, Putin însuși este într-un plin protest continuu de mai bine de 5 săptămâni, de la 11 iulie când a fost înlăturat – arestat și luat la Moscova, înlocuit ulterior – guvernatorul de Habarovsk, Serghei Frugal, pentru că nu mai răspundea la ordine, iar locuitorii din regiune îl apără în stradă în proteste masive încă de atunci. Nimeni nu crede că Frugal e curat, doar că a fost înlăturat pentru că i se opune lui Putin. Iar protestele s-au extins în Extremul Orient rus – la Vladivostok, Omsk și Novosibirsk, punând Siberia în flăcări.

mai mult la   /deschide.md/


Descoperă mai multe la Lumea 🌐 mapamondⓜmedia

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns