În acest an, Karl Schwab, inițiatorul Forumului Anual de la Davos (WEF), l-a invitat pe Xi Jinping să țină „keynote speech”. Imaginea proiectată în exterior este aceea a unui univers paralel în care evoluează și Xi Jinping și, mai ales, elitele occidentale, marii beneficiari ai globalizării din ultimele trei decenii, după cum scrie și Will Lloyd în UnHerd.

După cum observa cineva pe Twitter, Klaus Schwab a fost întotdeauna slugarnic față de invitații săi, însă prin maniera în care a preluat entuziast punctajul din discursul lui Xi Jinping, el atinge un nivel-record în materie transformând Forumul Economic de la Davos într-o marionetă a Chinei.

O țară al cărui minister de externe tocmai a transmis într-o serie de postări pe Twitter (care, previzibil, nu le-a considerat în niciun fel false sau măcar problematice, așa cum vigilent au procedat în America multe personalități de orientare conservatoare) că acuzele privind munca forțată la care ar fi supusă populația uighură „sunt cea mai mare minciună a secolului, al cărei obiectiv este acela de a compromite autoritățile și companiile chinezești pentru a sabota dezvoltarea Chinei”.

Deloc surprinzător, Xi Jinping a lăudat virtuțile globalizării și multilateralismului.

mai mult la  revista22.ro


Descoperă mai multe la Lumea 🌐 mapamondⓜmedia

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns