Dan D. Farcas : Ce cred eu că se petrece la ora actuală pe cer și în jurul Pământului. Ipoteza hipercivilizațiilor. CUNOAȘTEREA ȘTIINȚIFICĂ, Septembrie 2023

0
210

Dan D. Farcas

Ipoteza hipercivilizațiilor

Dan D. Farcaș[1] dandfarcas@yahoo.com [1] Academia Română

O planetă rară

Universul este inimaginabil de mare. În galaxia noastră (Calea Lactee) există aproximativ 200 de miliarde de stele, mai mult sau mai puțin asemănătoare cu Soarele, având planete care se rotesc în jurul lor. Iar în partea de Univers pe care o putem observa cu instrumentele noastre există sute de miliarde de alte galaxii asemănătoare (unii spun chiar două trilioane).

Condițiile de care am beneficiat pe Pământ sunt mult mai rare decât se crede îndeobște: o planetă pietroasă, posedând practic toate elementele chimice stabile din natură (corpul omenesc are nevoie de o bună parte dintre ele), o gravitaţie capabilă să reţină apa şi atmosfera (spre deosebire de ceea ce s-a petrecut la vecina noastră, planeta Marte), faptul că timp de peste 4 miliarde de ani, Pământul a rămas în interiorul „zonei locuibile circumstelare”, având orbita foarte apropiată de un cerc, astfel încât pe suprafaţa sa a existat mereu apă lichidă (spre deosebire de Venus, care a devenit un iad al efectului de seră), nici prea multă, nici prea puţină, faptul că în interiorul Pământului au existat suficiente elemente radioactive pentru a menţine o temperatură capabilă să producă, printre altele, tectonica plăcilor, deci să formeze munţi şi ţărmuri foarte lungi şi neregulate, A fost de asemenea importantă acea compoziție specială a crustei care o făcea capabilă să se îndoaie și să se rupă. Ca rezultat, la ora actuală aproape 30% din suprafața Pământului nu este acoperită de apă, o proporție ideală între pământ și ocean (dacă suprafața Pământului ar fi fost perfect netedă, ea ar fi fost complet acoperită de un ocean adânc de 2,7 km). În plus, continentele au o distribuție echilibrată pe glob.

[…]

Hipercivilizațiile

Pe Pământ, viața a avut nevoie de aproximativ 4 miliarde de ani, de la începuturi până la civilizația tehnologică. Universul are însă cel puțin 13,8 miliarde de ani. Iar astronomii ne asigură că viața putea să apară, pe alte planete, mult mai devreme decât la noi și putea să atingă stadiul de civilizație tehnologică, cea în care ne găsim noi la ora actuală, chiar cu miliarde de ani înaintea noastră.

[…]

mai mult la :  

/www.cunoasterea.ro/ipoteza-hipercivilizatiilor/

Dan D. Farcas

Lasă un răspuns