Catalin Tolontan : Corespondentul Libertatea, din Mariupol, la 15 km de zona ocupată de armata rusă: Ucrainenii fac cozi la bancomate, se pregătesc să plece…
După anunțul lui Vladimir Putin, jurnalistul Mircea Barbu a ajuns într-unul dintre punctele fierbinți ale conflictului, în estul Ucrainei, pe malul Mării Azov, la 15 kilometri de limita noii Republici Donețk…
Trenul de noapte de la Kiev la Mariupol este aproape gol. Singurii călători, o mână de jurnaliști care se îndreptă spre soare-răsare stârnesc mirarea controlorilor. Una dintre definițiile presei, netriumfalistă, dar amuzantă, sună așa: ”Când vezi o mie de oameni fugind într-o direcție și câțiva avansând invers, spre locul de unde se fuge, aceștia sunt ziariști”.
În zori de zi, cu câțiva zeci de kilometri înainte de capătul nostru de drum, unul dintre bărbați mi-a adus un ceai și mi-a spus „noroc” în rusă.
Indiferent de ce parte se situează oamenii, ei vor ca jurnaliștii să fie prezenți și să relateze ce se întâmplă la Mariupol.
Am coborât la Mariupol într-o gară aproape pustie, într-o mare de ceață. Prima întrebare a taximetristului: „Ce cauți aici?”. La mall, oamenii stau la cozi în fața bancomatelor. L-am întâlnit pe Iura, un avocat din Odesa, care încearcă să scoată cât mai mulți bani din cont. Lupta între precipitarea lui și celebra reținere a sistemului bancar pare și mai disproporționată acum.
Mulți analiști se uită acum la Mariupol ca la punctul cheie. Dacă Putin vrea să desăvârșească anexarea Donbasului, trebuie să ocupe Mariupol, ca să lege Donbasul de un port important, altfel regiunea arată ca o altă Transnistrie nesustenabilă economic. Mariupol, care este port la marea Azov, a devenit cheia, iar oamenii se așteaptă la un conflict militar în următoarele ore sau zile.
Bazinul Donbas, cu Donețk capitală economică, a fost întotdeauna diferit de Ucraina, dar și de Rusia. A fost vămuit de toți sau cel puțin așa au simțit oamenii.
La începutul anilor 90, pe când URSS se destrăma, o profesoară de economie din Donețk se întâlnea cu jurnalistul polonez Ryszard Kapuscinski, care cutreiera prin ”Agonia imperiului”, cum și-a intitulat el cartea de călătorii. Femeia avea acces la datele secrete până atunci, dar pe care, cumva, oamenii de aici, din Estul Ucrainei, oricum se simțeau pe pielea lor.
”O fabrică sau o mină din Donețk lucra, de fapt, pentru alții. 54% lua Moscova, 30% Kievul, 11% autoritățile din Donețk, 5% rămâne pentru fabrică sau mină” Galiena Gobierna, economistă de la începutul anilor 90
După 30 de ani, cumva frustrarea a rămas aceeași. Atmosfera e una stranie, e o tăcere apăsătoare pe străzile din Mariupol, la doar 110 kilometri sud de Donețk și 15 kilometri de noua graniță fierbinte a Europei.
Continuarea pe Libertatea.
