Bashar al-Assad nu a împărtășit aproape nimănui planurile sale de a fugi din Siria, pe măsură ce rebelii avansau spre Damasc și era tot mai clar că regimul său se apropie de sfârșit. Mai mult, consilierii, oficialii și chiar rudele sale, toți au fost înșelați sau ținuți în întuneric, au declarat pentru Reuters mai multe persoane familiarizate cu evenimentele din ultimele ore ale dictatorului sirian petrecute în țara sa.
Cu câteva ore înainte de a fugi spre Moscova, Assad a chemat sâmbătă la o întâlnire aproximativ 30 de șefi de armată și securitate la Ministerul Apărării, spunând că sprijinul militar rusesc este pe drum și a cerut forțelor terestre să reziste, potrivit unui comandant care a fost prezent și a cerut anonimatul pentru a vorbi despre acest briefing.
Nici personalul civil nu a fost mai informat. Assad i-a spus, sâmbătă, șefului biroului său prezidențial, când a terminat lucrul, că se duce acasă, dar de fapt el avea de gând să plece spre aeroport, potrivit unui consilier din cercul său apropiat.
Citește mai mult la: digi24.ro/stiri/externe/mapamond/ultimele-ore-ale-lui-bashar-al-assad-in-siria-disperare-minciuni-si-cruzime-cum-a-fugit-dictatorul-la-moscova-3045585
Descoperă mai multe la Lumea 🌐 mapamondⓜmedia
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.