AcasăArmeniaPremierul Armeniei intră preventiv în carantină înaintea vizitei la Moscova unde se...

Premierul Armeniei intră preventiv în carantină înaintea vizitei la Moscova unde se va întâlni cu Vladimir Putin / În Rusia au fost luate măsuri drastice pentru a-l proteja pe preşedinte

-

Premierul armean Nikol Paşinian a intrat vineri în carantină înaintea unei vizite pe care o va întreprinde în Rusia săptămâna viitoare şi în timpul căreia se va întâlni cu preşedintele rus Vladimir Putin, informează AFP, citată de Agerpres.

Această măsură ilustrează precauţiile impuse persoanelor cu care intră în contact cu preşedintele rus, căruia i-a fost administrată pe 23 martie prima doză dintr-un vaccin rusesc împotriva noului tip de coronavirus, dar care nu a primit încă a doua doză.

„Dată fiind viitoarea întrevedere cu Vladimir Putin, premierul Nikol Paşinian lucrează din carantină” începând de vineri, a anunţat purtătoarea de cuvânt a liderului armean, Mane Ghevorghian.

Confruntat cu o gravă criză politică în ţara sa după înfrângerea Armeniei de către Azerbaidjan în timpul războiului din toamna anului trecut pentru Nagorno-Karabah, şeful guvernului armean are prevăzută pentru miercurea viitoare întrevederea cu preşedintele rus, care a mediat armistiţiul între cele două ţări.

mai mult la   /www.g4media.ro/

Lasă un răspuns

Must Read

„De la Diavolul în istorie la Sfânta Rusie” – Stanomir face...

0
"Rusia este cel din urma imperiu colonial. Hoardele care au năvălit din Ucraina se recrutează din acele zone subdezvoltate ale imperiului rus. Armatele occidentate...