Moise Guran ; SRI se uită și el ca vițelul la poarta nouă, fix ca jurnaliștii și politicienii

0
116

Aflu și eu cu uimire (de la televizor, la care nu m-am mai uitat de mult) cât de naivi și ignoranți sunt nu numai „specialiștii” în rețele sociale, dar și jurnaliștii și politicienii de la noi, în legătură cu ceea ce este în realitate TikTok.

Acești oameni nu citesc știrile, nu cunosc lumea în care trăim. Ei au tendința de a considera rețeaua chineză ca pe oricare altă rețea socială, ridică din umeri și se uită spre SRI. Au tendința să plieze ceea ce s-a întâmplat acum la noi cu ceea ce s-a întâmplat la Brexit cu Cambridge Analytica – adică manipularea legală, cu bani, a algoritmilor unei rețele sociale, atunci Facebook.

Administrația Prezidențială transmite și ea că SRI n-a informat nimic. Firesc, pentru că SRI se uită și el ca vițelul la poarta nouă, fix ca jurnaliștii și politicienii, dar, în fapt, fix ca și celelalte servicii secrete europene și aliate, poate cu singura excepție a celor americane.

Dacă acești oameni ar fi avut măcar bunul simț să citească știrile, ar fi știut că TikTok, spre deosebire de Facebook și alte rețele occidentale, este susceptibil de a fi manipulat de o putere străină – China. Altfel spus, deși pare la fel ca Facebook sau Instagram, nu este. Nu o spun eu, o spune Congresul SUA (link in primul comment), care, după ce a primit o informare clasificată din partea serviciilor secrete americane, a votat cu o majoritate covârșitoare (undeva la 80%) interzicerea TikTok în SUA dacă nu va fi vândută către o entitate comercială americană, pentru că reprezintă un risc de securitate națională.

Joe Biden încă nu a autorizat măsura, dar e posibil să o facă până la finalul mandatului său. În schimb, TikTok a fost deja interzisă pe toate telefoanele angajaților federali (care sunt câteva milioane). În Europa, la fel, s-a procedat la eliminarea TikTok de pe telefoanele unor funcționari speciali, dar europarlamentarii au considerat că, dacă își fac toți conturi pe TikTok, aplicatia ar fi utilă in anul electoral 2024 și au amânat o eventuală decizie în acest sens.

Acum, uitați-vă ce rezultate are anul electoral 2024, nu numai la noi, dar și în Germania, în Austria, Olanda, Franța și, mai ales, la alegerile europene din vară. Nu, nu e la fel ca la Cambridge Analytica, nu e manipularea unui algoritm într-un mod pe care oricine îl poate face. El îți arată acolo modele de viralizare, la fel ca Facebook și Instagram, dar la capătul ailalt este altcineva care ia deciziile, indiferent ce îți arată ție TikTok.

Aceste lucruri nu sunt noi. Erau știute. SRI nu are ce să facă, pentru că NATO n-are ce să facă. Nu e un atac cibernetic, iar strategiile de contracarare a războiului hibrid ale alianței se cam opresc la atacuri cibernetice. Noi credem în democrație, libertate, urâm cenzura, dar atunci când altcineva decide că mesajul unui candidat ajunge la 50, sau 50 de mii de oameni, iar ale altui candidat la 9 milioane de oameni, abia aceasta este cenzură. Doar că este ascunsă, nu este nici fățisă, nici chiar evidentă, și nimeni nu o poate dovedi.

Nu dați vina nici pe institutele de sondare. Ia uitați-vă cât de aproape au fost estimările exit-poll pentru toți candidații, cu excepția a doi dintre ei – Călin Georgescu și Marcel Ciolacu. Institutele de sondare fac cercetări de calibrare înainte de exit-poll, iar asta sugerează că ceva s-a întâmplat în ultimele zile, înainte de alegeri. Da, au fost lucruri vizibile în ultima lună, dar în ultimele zile s-a întâmplat ceva ce poate nici Bytedance, proprietarul TikTok, nu știe cum s-a întâmplat.

Da, România a fost vulnerabilizată de oferta slabă, aproape neserioasă, pentru prezidențiale, a partidelor tradiționale, dar exact așa sunt concepute să funcționeze strategiile militare – un atac are mai mari șanse dacă este făcut într-un moment de vulnerabilitate.

Sigur că nu pot nici eu dovedi (așa cum nici SRI, nici NATO nu pot) că ne aflăm în fața unui atac hibrid, dar asta este definiția războiului hibrid. Nu e atac cibernetic ci e un mod în care te împuști singur într-un picior, crezând că l-ai prins pe Dumnezeu de un picior.

NU suntem pregătiți pentru asta. Jurnaliștii pot face ceva, dar în timp, școala/societate pot face ceva, dar în timp, însă noi toți, ca democrație, cu reguli și libertăți, nu suntem înarmați sau pregătiți să respingem acest tip de ofensivă, gândită și desfășurată cu reguli și strategie militară. Literalmente militară. Pentru cine nu știe, Rusia a introdus războiul hibrid în doctrina sa militară acum 15 ani.

Deci? Ce ne mai rămâne de făcut, Mioriță Laie?


Descoperă mai multe la Lumea 🌐 mapamondⓜmedia

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns