Laurențiu Dincă : Japonia, prețuri, somn, distracție, politețe, parcări, curățenie și căpșuni.

Unul din mituri este acela cum că Japonia ar fi o țară scumpă. Realitatea: se mănâncă mai ieftin decât în România și alte țări europene. Alimentele sunt și ele mai ieftine.

Japonia este a doua țară la restaurante per persoană. Găsești un mini-restaurant la fiecare colț de stradă. Sunt restaurante de familie, în care încap 5-10 persoane, iar bucătarul gătește în fața ta. Mare parte din ele sunt deschise de cei retrași din activitate, cei ieșiți la pensie ori cei care renunță să mai lucreze prin corporații. Odată deschis restaurantul, nu o fac pentru profit cat mai mare, ci ca activitate socială. Ca o cină în familie, dar unde se alătură oamenii de prin cartiere și necunoscuți străini cărora le traduci cu Google Translate meniul.
Așa a ajuns Japonia să aibă a doua cea mai mare rată de restaurante per persoană din lume. Iar prețurile sunt sub orice masă la restaurantele din România.

Acum despre politețe. Cel mai auzit cuvânt a fost “arigato” – mulțumesc.
Într-una din zile holbam ochii pe la haine într-unul din mall-uri. Magazinele aranjate așa, cam ca tarabele de la Obor, cu standuri deschise. Stânga și dreapta. Pe acolo nu mai era nimeni. Doar noi și vânzătorii. Imediat vine și anunțul – prima dată în japoneză, apoi în engleză (cum sunt toate anunțurile în mall-uri, metrouri, autobuze etc): urmează să se închidă.
Ok, să plecăm. Până la ieșire treci printr-un șir de standuri. Primii pași, apare de nicăieri un vânzător, se pune în fața standului lui – se apleacă respectuos și bagă un “arigato”. Face același lucru și cel de la standul din fața. Salut din cap în stânga și dreapta. Apuci să faci doi pași, stânga dreapta, vânzătorii apar ca teleportați – se apleacă și salută. Încă un pas – încă doi vânzători. Aceeași procedură. În total, până să ieșim de acolo, undeva la 20 de vânzători, aliniați perfect în fața standurilor lor, ne-au salutat și mulțumit de plecare.

Iar în autobuze, la ieșirea fiecărui pasager, șoferul bagă un “arigato”.
Nu știu de unde vine această politețe extremă. Unii spun ca are legătură cu religia, altii ca asa sunt învățați în familie, altii ca o fac special pentru străini, fiind cartea lor de vizită în afara lumii – dovadă ca eu fac această postare, dar ea există, așa cum nu am mai întâlnit în nicio altă țară.

Și da, dorm mult în metrou. Între 10-30%, ochiometric, în funcție de ora la care circulă.
Pare o tradiție ca după locul de muncă să mai mergi puțin în oraș. Unde distracția principală e karaoke. E plin de karaoke. Am intrat odată într-un bar, era acolo doar barmanița si un salaryman, îmbrăcat cu pantaloni negri și cămașă (așa sunt toți), undeva la 40-50 de ani. 10 minute mai târziu, salarymanul pune mâna pe microfon, își alege o melodie și începe să cânte în bar. Și el și barmanița. Pe lângă faptul ca muncesc mult, au și o viață socială după job. Plus drumurile lungi până acasă. Așa ca nu mai rămâne loc de prea mult somn. Deci în Japonia o să vedeți oricând oameni dormind în metrou și tren.

Și au și liniștea să o facă. Într-un drum cu trenul de 30 minute – Kyoto – Osaka, arhiplin, nu s-a auzit niciun cuvânt, niciun sunet de telefon. Zero timp de 30 minute. Cele mai liniștite metrouri și trenuri clar le găsești în Japonia.

Mașini și parcări. Nu găsești nicio mașină parcată aiurea, pe carosabil ori care să ocupe o direcție de mers, oricât ar fi strada de largă. Zero. Există în schimb mini parcări printre locuințe. Contra cost.Curățenie. Există mereu cineva care dă cu aspiratorul pe la metrou. Și mereu trenurile și autobuzele se curăță la capăt de linie. Se face asta cu o rapiditate incredibilă. Mai multe persoane intră în tren, bagă o spălare pe jos, aspiră scaunele, tot tacâmul. Ești anunțat în tot timpul ăsta ca mai durează puțin operațiunea de curățare a vagonului, abia apoi să intri în tren.

A, și au niște căpșuni foarte bune, care se găsesc peste tot. Produc peste 150.000 de tone anual de căpșuni.