Gruparea Statul Islamic a revendicat atacul asupra unei biserici catolice din Istanbul

0
160

Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat duminică seară atacul comis mai devreme asupra unei biserici catolice italiene din oraşul Istanbul, unde a fost ucis un cetăţean turc în vârstă de 52 de ani, transmite Agerpres.

Agenţia Amaq, afiliată jihadiştilor, a emis un comunicat în care afirmă că „doi combatanţi ai Statului Islamic au desfăşurat un atac armat împotriva unei biserici creştine” la Istanbul, după care autorii „s-au retras teferi şi nevătămaţi de la locul operaţiunii” desfăşurate „ca răspuns la apelul liderilor Statului Islamic de a ataca evreii şi creştinii pretutindeni”.

Duminică la ora locală 11:40 (08:40 GMT) doi atacatori mascaţi au atacat biserica italiană Sfânta Maria în cartierul Sariyer din Istanbul, în timpul desfăşurării unei slujbe, ucigând un cetăţean turc în vârstă de 52 de ani. Potrivit autorităţilor turce, atacul a vizat cu precizie o persoană anume.

Gruparea Statul Islamic a revendicat atacul asupra unei biserici catolice din Istanbul

 

 


Descoperă mai multe la Lumea 🌐 mapamondⓜmedia

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns