Brittney Griner, una dintre cele mai decorate jucătoare americane de baschet feminin, riscă până la 10 ani de închisoare după ce a fost reținută pe un aeroport de lângă Moscova de autoritățile Serviciului Federal Vamal din Rusia, informează The Guardian.
Câinii care detectează drogurile din zona vamală a aeroportului au indicat posibila prezență de stupefiante în bagajul jucătoarei, după sosirea acesteia cu un zbor din New York. O percheziție ulterioară a bagajelor a dus la descoperirea unor urme de ulei de hașiș în cartușul de la vaporizator, infracțiune pedepsită cu închisoare de la cinci până la zece ani.
Chiar dacă nu a făcut public numele jucătoarei, Serviciul Vamal a confirmat, într-un comunicat emis sâmbătă, că persoana reținută într-un incident petrecut luna trecută pe aeroportul Sheremetyevo este o jucătoare profesionistă de baschet care a evoluat în WNBA și care a câștigat, de asemenea, două medalii olimpice de aur cu echipa SUA.
Citând o sursă din cadrul forțelor de ordine, agenția rusă de stat Tass a identificat-o pe jucătoare ca fiind Griner, jucătoare la Phoenix Mercury care a jucat de șapte ori în WNBA All Star Game. Aceasta a ajutat echipa SUA să câștige aurul la Jocurile Olimpice de la Rio și Tokyo.
Descoperă mai multe la Lumea 🌐 mapamondⓜmedia
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.