Mai multe persoane au fost împușcate într-o stație de metrou din orașul New York, scrie Reuters. Conform unui ultim bilanț, 16 persoane au fost rănite, iar autorul atacului este căutat. Autoritățile spun că este vorba despre un bărbat care purta o mască de gaze şi o vestă portocalie de şantier, care a lansat proiectile fumigene într-unul din vagoane, după care a deschis focul asupra pasagerilor.
Departamentul de pompieri din New York spune că a răspuns la un apel de urgență care semnala fum la o stație de metrou și a găsit mai multe victime împușcate.
La închiderea uşilor trenului de metrou, în staţia Strada 25 din Sunset Park, bărbatul în vestă portocalie a aruncat mai multe fumigene într-un vagon, apoi a început să tragă, conform unor surse din NYPD.
Când trenul a ajuns în staţia Strada 36 şi s-au deschis uşile, persoanele rănite au căzut pe platforma de aşteptare.
Descoperă mai multe la Lumea 🌐 mapamondⓜmedia
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.