Una dintre cele mai mari nave de război americane a ajuns în Lituania

0
339

Nava americană de asalt USS Kearsarge, nava de comandă a celui de-al 22-lea Detaşament Expediţionar al Corpului de Infanterie Marină al SUA, a sosit în Lituania, potrivit unui anunţ făcut de Marina lituaniană pe pagina de Facebook, informează European Pravda.

USS Kearsarge a intrat în portul Klaipeda sâmbătă, şi este cea mai mare navă care a intrat vreodată în Lituania.

Ambasada SUA din Lituania a declarat că nava americană a sosit pentru a demonstra solidaritatea şi unitatea între aliaţii NATO.

Lungimea USS Kearsarge este de 257,3 metri, iar lăţimea de 60,1 metri. Echipajul navei are peste 2 mii de oameni.

Nava este proiectată astfel încât să poată transporta ambarcaţiuni de asalt pe pernă de aer pentru deplasarea rapidă a trupelor, şi avioane de atac AV-8B Harrier pentru sprijin aerian direct.

În plus, această navă poate transporta până la 26 de elicoptere ale marinei americane.

Prezenţa marinei militare americane în portul lituanian vine în contextul în care ministrul lituanian al Apărării, Arvidas Anusauskas, a anunţat pregătirea a două noi pachete de asistenţă militară pentru Ucraina.

 

/epochtimes-romania.com/news/

Lasă un răspuns