Un fost comandant al forțelor armate din Estonia, în prezent membru al Parlamentului European, transmite pe Twitter o informație despre o întâlnire ”în bârlogul lui Putin din Urali”.
Potrivit datelor publicate de Riho Terras, oligarhii lui Putin s-au reunit acolo pentru ca nimeni să nu fugă. ”Putin e furios, s-a gândit că tot războiul va fi ușor și totul se va face în 1-4 zile”, susține fostul militar estonian de rang înalt, care spune că informațiile provin de la un ofițer ucrainean.
Estonianul mai susținea că rușii nu aveau un plan tactic și că au rachete pentru cel mult 3-4 zile, astfel că le folosesc cu moderație. ”Le lipsesc armele, fabricile Tula și 2 Rotenberg nu pot îndeplini fizic comenzile pentru arme. Puștile și muniția sunt tot ce pot face. Următoarele arme rusești pot fi produse în 3-4 luni. Chiar și așa, nu au materii prime. Ceea ce înainte era furnizat în principal din Slovenia, Finlanda și Germania este acum întreruptă”, spune Riho Terras.
Acesta completează că, dacă Ucraina va reuși să-i rețină pe ruși timp de 10 zile, atunci rușii vor trebui să intre în negocieri, pentru că nu mai au bani, arme sau resurse.
”Unitatea specială Alpha se află în apropiere de Kiev din 18 februarie. Scopul a fost de a lua Kievul și de a instala un regim marionetă. Ei pregătesc provocări împotriva civililor nevinovați – femei și copii – pentru a semăna panică. Acesta este atuul lor. Întregul plan al Rusiei se bazează pe panică – că civilii și forțele armate se predau și Zelensky fuge. Ei se așteaptă ca Harkov să se predea mai întâi, astfel încât celelalte orașe să urmeze exemplul pentru a evita vărsarea de sânge. Rușii sunt șocați de rezistența acerbă pe care au întâmpinat-o”, mai susține fostul comandant al armatei estoniene.
/ziare.com/putin/
Descoperă mai multe la Lumea 🌐 mapamondⓜmedia
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.