Rusia a elaborat o lista cu aproximativ 40.000 de combatanti din armata siriana si din militiile aliate, pregatiti sa fie desfasurati in Ucraina, a afirmat marti Observatorul sirian al drepturilor omului (OSDO, organizatie neguvernamentala cu sediul la Londra), informeaza AFP, citata de Agerpres.
La 11 martie, Kremlinul a anuntat ca voluntarii, inclusiv cei care vin din Siria, ar fi bineveniti pentru a lupta alaturi de armata rusa in Ucraina, tara invadata incepand din 24 februarie.
Conform datelor OSDO, ofiteri rusi, in coordonare cu armata siriana si militii aliate, au deschis birouri de inrolare in zonele aflate sub controlul regimului de la Damasc.
”Pana in prezent, peste 40.000 de sirieni s-au inscris pentru a lupta alaturi de Rusia in Ucraina”, a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.
Ofiteri rusi, desfasurati in Siria in cadrul interventiei Rusiei in 2015 pentru a sprijini regimul de la Damasc, au aprobat candidatura a 22.000 dintre ei. Acesti combatanti provin fie din fortele armate siriene, fie din militiile pro-Damasc formate de rusi avand experienta de lupta in zone urbane, potrivit OSDO.
Descoperă mai multe la Lumea 🌐 mapamondⓜmedia
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.