Sociologul Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului între 2013 și 2014, a fost trimis în judecată, luna trecută, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”.
În cazul în care va fi găsit vinovat, Palada riscă o pedeapsă cu închisoarea de la unu la 5 ani. Contactat de G4Media.ro pentru a oferi un punct de vedere despre anchetă, Palada a declarat: ”Să aveți o zi bună și să-mi s…p… Dumnezeii mamelor voastre. Puteți să scrieți așa”.
Conform unui răspuns trimis G4Media.ro de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, care a instrumentat dosarul, la data de 8 octombrie 2020, în jurul orei 23.30, inculpatul a condus un autovehicul marca Mercedes pe strada C.A. Rosetti nr. 32 din municipiul București, ”emanând halenă alcoolică, a fost condus la sediul INML, unde a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.” În prezent, dosarul se află în procedură de Cameră Preliminară la Judecătoria Sectorului 2.
În mai 2021, Palada a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel București, la 6 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, cu un termen de supraveghere de 2 ani, fiind acuzat de lovirea, într-o emisiune TV, a senatorului USR Mihai Goțiu. Incidentul a avut loc în 2017. Prin aceeași sentință, Palada a fost obligat să îi achite lui Goțiu suma de 5.000 de euro daune morale.
Descoperă mai multe la Lumea 🌐 mapamondⓜmedia
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.