O noua caricatura a artistului chinezo-australian @Badiucao:

„China a început să măcelărească ultimele redute rămase să apere drepturile și libertatățile în Hong Kong, imediat după acordul economic cu UE”, a spus artistul, în urma arestărilor în masă a tinerilor opozanti.

Cincizeci și trei de persoane au fost arestate pentru o presupusă subversiune conform legii securității, miercuri, pentru organizarea și participarea la primarele legislative organizate de democrați în iulie anul trecut.

Wu Chi-Wai, Lester Shum, Gwyneth Ho, Alvin Yeung, James To, Kwok Ka-ki, Lam Cheuk-ting, Eddie Chu, Ventus Lau, Benny Tai, Raymond Chan, Leung Kwok-hung.

China continuă în forță epurările de tip stalinist în Hong Kong, provincia pe care se angajase în 1997, când a primit-o înapoi de la Marea Britanie, s-o lase să se guverneze autonom, după principiile democrației occidentale. În cursul zilei de miercuri, trupe speciale și agenții poliției politice ai regimului comunist de la Beijing au trecut la valuri de arestări în toată insula.

Au fost încătușate și scoase din peisaj 50 de persoane: opozanți, activiști pentru democrație, foști membri ai parlamentului local, jurnaliști, consilieri și chiar un avocat american.

Autoritățile comuniste, care au intrat în forță în Hong Kong încă de anul trecut, au operat arestările în baza noii Legi a Securității Naționale, pe care Beijingul a adoptat-o în 2020 ca bază legislativă pentru acapararea provinciei. Oamenii sunt acuzați de “răzvrătire”, conform definiției acesteia aprobate de dictatorul chinez Xi Jinping.

Pe continent, regimul comunist a stârpit demult orice semn de împotrivire. Oamenii dispar pur și simplu de pe străzi, așa cum s-a întâmplat în urmă cu o lună cu miliardarul care a fondat gigantul Ali Baba. S-a instituit un foarte strâns regim de control asupra fiecărui locuitor, chinezii trăindu-și acum viața pe bază de punctaj: orice gest, remarcă sau faptă aduc fie bonusuri, fie penalizări. Cei care se consideră că au comis acte ostile regimului fie sunt arestați, asasinați sau băgați în lagăre, fie devin niște paria cu punctaj foarte mic și nu mai au voie să dețină case, să se angajeze, să călătorească, să aibă mașină și nici măcar să urce în transportul în comun… /ziaristii.com/

Printre deținuți s-au numărat activiști pro-democrație proeminenți, foști parlamentari de opoziție și avocați care au contribuit la desfășurarea sondajului la nivel de oraș.

Peste 600.000 de persoane din Hong Kong au votat anul trecut în primare democratice neoficiale care aveau ca scop asigurarea unei majorități pentru tabăra democratică din legislativul parțial ales al orașului.

‘Effort to eradicate’ opposition: Reactions pour in as Hong Kong police arrest dozens over democrat primary polls

 


Descoperă mai multe la Lumea 🌐 mapamondⓜmedia

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns