La ora actuală coaliţia de la Copenhaga este condusă de prim-ministra social-democrată Mette Frederiksen. Totodată însă, peisajul politic danez este extrem de fragmentat şi nu mai puţin de 14 partide sunt în cursă pentru a ocupa unul din cele 179 de mandate din Parlament. Pentru a pretinde la un loc în hemiciclu e nevoie de cel puţin 2% din voturi într-un sistem electoral extrem de complex. Comentatorii prezic îndelungi negocieri înainte de formarea viitorului guvern danez.
Potrivit ultimelor sondaje de opinie, partidul social-democrat al şefei guvernul este creditat cu vreo 25-26% din sufragii. Împreună cu alte 4 partide, ea formează o coaliţie creditată cu vreo 49% din sufragii. Fostul ei adversar, ex-premierul liberal Lars Lokke Rasmussen, recent fondator al unui nou partid centrist botezat «Moderaţii» este dat cu circa 10% din voturi. Dornic să-şi menţină neutralitatea, partidul nu este afiliat vreunuia din cele două blocuri de dreapta sau de stânga şi deci ar putea juca, afirmă analiştii, rolul de pivot sau, cum se mai spune, cel de făcător de regi într-o viitoare coaliţie. Asta pentru că nici dreapta nu ar obţine majoritatea ci doar vreo 41% din voturi.
mai mult la /www.rfi.ro/
Descoperă mai multe la Lumea 🌐 mapamondⓜmedia
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.