Kersti Kaljulaid, fostă președintă a Estoniei: Privatizarea este cheia! Cu cât avem mai puține companii de stat, cu atât mai bine / Sunt împotriva încurajării publice a oricăror sectoare, pentru că îți fac economia mai puțin variată

0
396

Estonia este recunoscută ca un „fenomen” în materie de digitalizare, lider global când vine vorba de utilizarea tehnologiei în sectorul public.

Kersti Kaljulaid a fost președinte al Estoniei între 2016 și 2020. La momentul alegerii, în 2016, Kaljulaid era prima femeie președinte din istoria Estoniei și era, de asemenea, cel mai tânăr președinte ales vreodată în țara baltică, în vârstă de numai 46 de ani. Ea este biolog, cu un masterat în economie cu teza de absolvire cu titlul „îmbunătățirea sistemului de management al companiilor de stat”. Ea a lucrat în companii telecom, în bănci, și drept consilier economic al prim-ministrului estonian Mart Laar. Ulterior, ea a fost director al Iru Power Plant, o subsidiară a companiei energetice de stat Eesti Energia, fiind prima femeie care a condus o centrală electrică în Estonia.

Kersti Kaljulaid a participat, sâmbătă, la Forumul Parlamentar Privat, un eveniment organizat la București în cadrul Conferinței Plenipotențiare a Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor (PP-22).

INTERVIU Kersti Kaljulaid, fostă președintă a Estoniei: Privatizarea este cheia! Cu cât avem mai puține companii de stat, cu atât mai bine / Sunt împotriva încurajării publice a oricăror sectoare, pentru că îți fac economia mai puțin variată


Descoperă mai multe la Lumea 🌐 mapamondⓜmedia

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns