Evreii din Danemarca sunt în alertă după ce Serviciile de Informatii Daneze (PET) au doborât celula teroristă Hamas

0
275

Serviciile secrete daneze și Poliția din Copenhaga au efectuat mai multe arestări joi într-un efort coordonat împotriva unui presupus atac terorist. Autoritățile israeliene au declarat că suspecții au acționat în numele Hamas, cu scopul de a ucide civili pe pământ european.

„În ultimii ani, și cu atât mai mult după atacul criminal din 7 octombrie, Hamas se străduiește să-și extindă capacitățile operaționale în întreaga lume, și în special în Europa”, au spus autoritățile israeliene, „pentru a-și realiza ambițiile de a lovi israelieni, evrei, și ținte occidentale cu orice preț”.

Arestările au fost „efectuate în strânsă colaborare cu partenerii noștri străini”, a declarat Flemming Drejer, care conduce Serviciul de Securitate și Informații din Danemarca, potrivit AP. „Persoanele aflate în străinătate au fost acuzate”.

„Acest lucru este extrem de grav”, a declarat premierul danez Mette Frederiksen reporterilor la Summitul Uniunii Europene de la Bruxelles. „Este, desigur, complet inacceptabil în raport cu Israelul și Gaza, că există cineva care MUTA un conflict DIN altă parte a lumii, în societatea daneză”.

www.jpost.com/breaking-news/


Descoperă mai multe la Lumea 🌐 mapamondⓜmedia

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns