Ilia Medvedev, fiul fostului presedinte al Rusiei, Dmitri Medevedv, a fost deportat marti din Statele Unite. Furios, Medvedev senior s-a lansat intr-o serie de amenintari delirante, marti dimineata.
Fiul lui Medvedev a fost anuntat pe 5 iunie ca viza sa a fost anulata si ca are doua zile in care trebuie sa paraseasca teritoriul SUA. In varsta de 27 de ani, Ilia Medvedev se afla in Silicon Valley, California.
The son of Dmitry Medvedev had his US visa revoked. Ilya Medvedev must leave the States within two days. pic.twitter.com/aabUPzGK67
— Grumpy Skipper (@_ruskimir) June 5, 2022
Fostul presedinte rus Dmitri Medvedev si-a exprimat marti intr-un mod virulent „ura” fata de „degeneratii” care vor „moartea” Rusiei, afirmatii ce ilustreaza rigidizarea tot mai pronuntata a unora dintre responsabilii de la Moscova in plina ofensiva rusa in Ucraina, relateaza AFP.
„Sunt adeseori intrebat de ce postarile mele pe Telegram sunt atat de dure. Raspunsul este ca ii urasc. Sunt niste nenorociti si degenerati”, sustine in mesajul sau Dmitri Medvedev, un aliat apropiat al presedintelui Vladimir Putin.
„Ei ne vor moartea, vor moartea Rusiei. Dar atat timp cat voi fi in viata, voi face totul pentru a-i face sa dispara”, a afirmat fostul lider de 56 de ani, fara a preciza totusi cine este tinta declaratiilor sale. Dar, dupa cum noteaza in pagina sa web ziarul rusesc Kommersant, cel mai adesea el se exprima in mod negativ despre autoritatile Ucrainei, Uniunii Europene si SUA.
Descoperă mai multe la Lumea 🌐 mapamondⓜmedia
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.