Flota de pescuit a Chinei a nimicit fauna maritimă a Insulelor Galapagos. Timp de o lună, în ciuda avertismentelor și apelurilor lansate de organizații și guverne ale lumii, sute de nave ale statului comunist au braconat cu sălbăticie în zona celebrei arii protejate. “Lăcustele” chineze au făcut prăpăd, pescuind mii de tone calamari, pești și alte viețuitoare (precum broaște țestoase) din specii amenințate, relevă rapoartele făcute de specialiștii și biologii care au monitorizat acțiunea în forță.
Conform grupului de conservare marină Oceana, citat de The Guardian, într-o singură lună, pescadoarele giganticei flote chinezești au efectuat 73.000 de ore de pescuit, consecințele barbariei fiind incalculabile pentru fragilul ecosistem și așa supus presiunii de poluare, schimbările climatice și alte acțiuni de braconaj petrecute de-a lungul timpului.
Semnalul de alarmă a fost tras, în iulie, de statul Ecuador, dar nimeni și nimic n-a putut determina Guvernul de la Beijing să pună capăt masacrului. Între 13 iulie și 13 august 2020, 99% din operațiunile de pescuit în largul arhipelagului au fost făcute de chinezi.
Ziaristii.com a scris, încă de la sfârșitul lunii iulie, despre acest caz scandalos și fără precedent în epoca modernă.
„Timp de o lună, lumea s-a minunat ce face flota enormă de pescuit a Chinei lângă Insulele Galapagos, dar acum știm”, a anunțat activista Marla Valentine, analist la Oceana.
mai mult la /ziaristii.com/
Descoperă mai multe la Lumea 🌐 mapamondⓜmedia
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.