În prima zi de desfăşurare a referendumului din Federaţia Rusă privind modificarea Constituţiei, care i-ar putea permite lui Vladimir Putin să candideze pentru încă două mandate de preşedinte, a fost înregistrat un caz ieşit din comun. În oraşul Vladivostok, un activist a surprins o secţie de votare care era amplasată chiar în portbagajul unui automobil.
Mai mult decât atât, maşina era parcată în curtea unui bloc de locuit. Autorul materialului video, publicat pe Facebook, a atras atenţia că problema cea mai mare a acestei secţii de votare improvizate este lipsa observatorilor, fapt ce va putea duce la falsificarea rezultatelor referendumului.

„Credeaţi că se vând seminţe? Nu, se desfăşoară votarea privind modificările constituţionale. Cum vor fi monitorizate alegerile nu este clar”, a scris Kiril Batanov. Potrivit agenţiei de presă rusă Regnum, autorităţile din Vladivostok au anunţat anterior că vor exista şi secţii de votare mobile, în aer liber, amplasate în curţile blocurilor de locuit, însă nu au precizat că este vorba anume de autovehicule.

Citeste mai mult: adev.ro/qch90w

Lasă un răspuns