Urmele de sânge din fața ușii depozitului erau singurele indicii că acolo a avut loc o crimă. Dar imaginile camerelor de supraveghere au dezvăluit o triplă crimă, comisă cu brutalitate. S-a întâmplat într-o duminică, în urmă cu două săptămâni, când trei bărbați având bare de fier în mâini au intrat în curtea unui depozit de textile deținut de un chinez în Lusaka, relatează CNN.

S-au dat drept potențiali clienți, dar în următoarele 17 minute au comis un adevărat carnaj. Au omorât în bătaie doi bărbați și o femeie, în curte, apoi le-au cărat corpurile într-un depozit alăturat. Aici înregistrarea camerelor de supraveghere ia sfârșit, dar potrivit poliției, în respectiva incintă le-au dezmembrat victimelor corpurile, au turnat un lichid inflamabil peste ele și le-au dat foc.

Trei zile le-au luat autorităților zambiene să găsească rămășițele victimelor prin scrumul rămas de pe urma incendiului.

Femeia ucisă, în vârstă de 52 de ani, era soția proprietarului depozitului de textile. Acesta se afla în China când s-a întâmplat atacul. Celelalte două victime erau doi angajați chinezi.

mai mult la  /www.digi24.ro/

Lasă un răspuns